
Ciclul vieții sub influențele planetare
14 mai, 2025
Bufeurile și Focul interior: o călătorie ritualică prin menopauză
10 iunie, 2025Să începem mai întai cu câteva definiții, extrem de folositoare :).
Ce este perimenopauza și cum se manifestă energetic?
Perimenopauza (numită și premenopauză) este perioada de tranziție către menopauză, caracterizată prin fluctuații hormonale și cicluri menstruale tot mai neregulate. Această etapă poate dura între 3 și 10 ani (în medie ~4 ani). De obicei debutează spre sfârșitul anilor 30 sau începutul anilor 40 ai femeii și se întinde până în jurul vârstei de 50 de ani. Menopauza propriu-zisă este confirmată după 12 luni consecutive fără menstruație. Conform unor tradiții spirituale, vârsta aproximativă 35–56 de ani corespunde vârstei maturității, când ne asumăm pe deplin rolurile de adult și de ghid al familiei, așa cum am precizat și în articolul despre influențe planetare asupra vieții noastre.
Manifestări fizice și energetice: în perimenopauză, corpul și energia femeii trec printr-o „restructurare” profundă. Fizic apar semne precum menstruații neregulate (uneori mai abundente sau mai rare), bufeuri de căldură și transpirații nocturne, uscăciune vaginală, scăderea libidoului, tulburări de somn și schimbări de dispoziție (iritabilitate, anxietate sau melancolie). Energetic, multe femei descriu această perioadă ca pe un roller-coaster: episoade de căldură intensă (bufeurile pot fi privite ca valuri de energie fierbinte care urcă spre suprafață), urmate uneori de stări de epuizare sau retragere. Pe plan emoțional și mental, perimenopauza poate aduce o reevaluare a scopurilor vieții și o nevoie de introspecție – „dorințele și țelurile noastre se pot schimba” pe măsură ce corpul trece prin această transformare. Multe femei simt că intuiția li se ascute și că sunt chemate să se cunoască pe sine la un nivel mai profund. În termeni de energie vitală, tradițiile holistice consideră că această etapă marchează trecerea de la energia orientată spre fertilitate și exterior (rolul de „mamă”) la o energie mai interioară și înțeleaptă (rolul de „femeie înțeleaptă” sau „crone”, despre care vom vorbi în continuare).
Remedii naturale și abordări energetice pentru echilibru
Odată ce recunoaștem perimenopauza ca pe un proces natural și nu ca pe o „boală”, putem apela la numeroase remedii blânde din natură și practici energetice pentru a susține echilibrul trup-minte-suflet în această etapă. Iată câteva direcții de autoîngrijire holistică:

- Fitoterapie și plante de leac: natura ne oferă o serie de „aliați verzi” care pot alina simptomele și ne pot fortifica energia feminină. De exemplu, o plantă nord-americană numită cohosh negru (Actaea racemosa sau Cimicifunga Racemosa cunoscuta in Ayurveda) este folosit tradițional pentru a reduce bufeurile și transpirațiile nocturne, în timp ce salvia (Salvia officinalis) ajută la reglarea transpirației excesive. Plantele cu fitoestrogeni precum trifoiul roșu (Trifolium pratense) sau semințele de in pot susține nivelul de estrogen în mod delicat. De asemenea, Vitex agnus-castus (Melărea) poate contribui la reglarea ciclului în fazele incipiente ale perimenopauzei, iar talpa-gâștei (Leonurus cardiaca) este apreciată pentru efectul calmant asupra palpitațiilor și anxietății. Plantele adaptogene precum ashwagandha (ginseng indian, Withania somnifera) sau rhodiola (Rhodiola rosea) pot ajuta corpul să gestioneze mai bine stresul și oboseala, aducând reziliență energetică. În tradiția ayurvedică, Shatavari (sparanghelul indian, Asparagus racemosus) este considerată o plantă de bază pentru sănătatea femeii, fiind răcoritoare și nutritivă – adesea recomandată pentru atenuarea bufeurilor, insomniei și a stărilor de epuizare;
- Dieta și hidratarea: o alimentație naturală, bogată în nutrienți, sprijină corpul în această perioadă de transformare. Sunt recomandate alimentele integrale și „vii” (fructe, legume, verdețuri) și evitarea excesului de cafea, fainoase, zahăr rafinat și alcool, care pot agrava „Focul” intern și instabilitatea energetică. În tradițiile orientale se sugerează consumul de alimente care hrănesc Yin-ul (adică aduc răcoare și umiditate corpului) – de pildă: fasole neagră, semințe de susan negru, alge marine, leguminoase și cereale integrale – și reducerea celor care consumă Yin-ul (precum cafeaua, alcoolul, condimentele iuți în exces). Hidratarea corespunzătoare și includerea grăsimilor sănătoase (ulei de măsline, avocado, nuci, semințe) ajută la combaterea uscăciunii pielii și mucoaselor;
- Ritualuri de relaxare și reconectare: stresul cronic este “inamicul ascuns” al echilibrului hormonal – „simptomele perimenopauzei vor fi mai dificile la femeile care au fost mult timp sub stres”. De aceea, este esențial să ne creăm ritualuri zilnice de relaxare. Băile calde cu plante aromatice (lavandă, mușețel), masajul corpului cu uleiuri (auto-masaj Abhyanga cu ulei de susan sau cocos încălzit, pentru a aduce căldură și lubrifiere pielii uscate), practicarea tehnicilor de respirație profundă și a meditației – toate acestea liniștesc sistemul nervos și permit energiei să curgă armonios. Un ritual simplu poate fi să aprinzi o lumânare seara și să petreci câteva minute în liniște, conectându-te cu tine însăți și onorând ceea ce ai realizat în ziua respectivă. De asemenea, multe femei găsesc sprijin în jurnaling (scrierea într-un jurnal personal) pentru a-și explora emoțiile și revelațiile care apar în acest proces de tranziție.
- Mișcare blândă și conectare corporală: exercițiile fizice ușoare, dar constante, ajută la echilibrarea hormonilor și la descărcarea tensiunilor. Yoga, Tai Chi sau Qigong sunt practici ideale deoarece armonizează corpul cu respirația și energia (prana/qi). Chiar și plimbările în natură, dansul liber sau înotul pot aduce bucurie și fluiditate energetică. Mișcarea sprijină densitatea osoasă, menține greutatea sub control și stimulează endorfinele – hormonii fericirii – ameliorând astfel schimbările de dispoziție.
- Susținere emoțională și spirituală: perimenopauza nu este doar o schimbare fizică, ci și o călătorie interioară. Participarea la cercuri de femei sau grupuri de sprijin, unde experiențele pot fi împărtășite într-un spațiu sacru, ajută enorm. În astfel de cercuri (uneori inspirate de vechile „corturi roșii” sau tradiții numite “women’s circle”), femeile marchează împreună tranzițiile vieții prin ritualuri, meditații, cântece și povești vindecătoare. Această comuniune reduce sentimentul de izolare – realizezi că „nu ești singură, iar această fază nu trebuie să pună stăpânire pe viața ta”, ci poate deveni o ocazie de creștere împreună cu alte femei. Din perspectivă spirituală, practici precum rugăciunea, lucrul cu cristalele sau Reiki pot fi și ele folosite pentru echilibrare energetică, dacă rezonezi cu ele.
În esență, abordările naturale ne invită să încetinim ritmul și să ascultăm „șoaptele subtile” ale corpului. Perimenopauza poate fi o profesoară blândă care ne obligă să prioritizăm autoîngrijirea și auto-iubirea, punându-ne propria bunăstare în centrul atenției – poate pentru prima dată după mulți ani în care am avut grijă de alții.
Perimenopauza în viziunea Ayurveda
În Ayurveda (vechea medicină tradițională a Indiei), perimenopauza și menopauza sunt privite nu doar ca un fenomen hormonal, ci ca o schimbare a etapelor vieții și a predominanței Elementelor. Conform acestei tradiții, pe măsură ce înaintăm în vârstă, intrăm treptat în “vârsta Vata” a vieții. Tipologia Vata, guvernată de elementele Aer și Spațiu, devine mai pronunțată, în timp ce dosha-urile Pitta (Foc) și Kapha (Pământ-Apă) tind să descrească. Acest lucru explică de ce, în jurul perioadei perimenopauzei, uscăciunea crește în corp (piele uscată, păr mai uscat, mucoase mai uscate) și de ce corpul poate deveni mai puțin rezistent la stres și schimbări bruște. Imaginează-ți corpul ca pe o casă supusă unui vânt puternic de toamnă – dacă structura (țesuturile) nu este bine unsă și ancorată, vântul (Vata) o poate răscoli mai ușor, provocând fisuri sau zone de vulnerabilitate De aceea, Ayurveda pune accent pe lubrefierea și împământarea corpului și a minții în această etapă, pentru a-l ajuta să “treacă prin furtună” cu daune minime.

Tiparele doshice și simptomele: femeile cu constituție predominant Pitta (Foc și Apă) pot resimți mai intens simptome de fierbințeală – bufeuri, iritabilitate, accese de furie – deoarece Focul interior tinde să se exacerbeze. Cele de tip Vata (Aer și Spațiu) pot experimenta mai multă instabilitate și epuizare: un amalgam de anxietate, insomnie, uscăciune pronunțată și chiar alternanță între senzații de cald și rece. Femeile cu dominantă Kapha (Pământ și Apă) trec adesea mai lin prin tranziție, datorită stabilității inerente, însă se pot confrunta cu îngrășare sau oboseală pe fondul încetinirii metabolismului. Desigur, fiecare persoană are un amestec unic de dosha-uri, iar manifestările pot varia.
Plante și remedii ayurvedice: Ayurveda are o bogată farmacopee de plante (dravyas) pentru a susține “tranziția naturală a femeii”. Una dintre cele mai prețuite este Shatavari (Asparagus racemosus), supranumită „cea care are 100 de soți” – sugerând vitalitatea pe care o conferă femeii. Shatavari este răcoritoare, lubrifiantă și fortifiantă, ajutând la calmarea bufeurilor, la îmbunătățirea somnului și la reducerea uscăciunii. Ashwagandha (Withania somnifera), cunoscută pentru efectul adaptogen, sprijină glandele suprarenale și sistemul nervos, fiind utilă mai ales dacă perimenopauza aduce stres accentuat, anxietate sau oboseală cronică. Guduchi (Tinospora cordifolia) și Amla (Emblica officinalis) sunt folosite pentru efectul lor de răcire a sângelui și detoxifiere blândă, mai ales în cazul bufeurilor și al inflamației. De asemenea, Triphala – amestecul tradițional din trei fructe – ajută la menținerea unui tranzit intestinal regulat și la eliminarea toxinelor, aspect important în echilibrul hormonal.
În Ayurveda, o digestie bună = o sănătate bună, așa că se acordă atenție Focului digestiv (Agni) care, dacă e păstrat puternic, previne acumularea de ama (toxine) ce pot agrava dezechilibrele.
Rutine și practici ayurvedice: un principiu ayurvedic de bază spune că „cea mai bună medicină pentru neregularitate este rutina”. Cu alte cuvinte, într-o perioadă în care corpul pare imprevizibil, a ne ancora în obiceiuri zilnice sănătoase creează stabilitate. Ayurveda recomandă dinacharya – ritualul zilnic – adaptat acestei etape: somn suficient (ideal culcat înainte de ora 22-23), mese regulate (pentru a stabiliza nivelul de zahăr din sânge și energia), momente de odihnă conștientă (mai ales în timpul menstruației, când încă apare). Masajul zilnic cu ulei (abhyanga) este un pilon al rutinei, fiind de mare ajutor în perimenopauză: masând pielea cu ulei cald de susan sau migdale, calmăm Vata și aducem elemente de Pământ și Apă în corp, contracarând uscăciunea și anxietatea. Dieta va fi centrată pe alimente gătite, calde și ușor de digerat – supe, tocanițe, rădăcinoase, cereale integrale – evitând excesul de crudități reci sau alimente procesate, care pot agrava dezechilibrele. „Hrănește-te cu mâncăruri dense, umede și calde” este un sfat ayurvedic util. Totodată, practicile de yoga, meditație și exerciții de respirație (pranayama) sunt recomandate pentru a menține fluxul energetic armonios. Yoga poate fi adaptată pentru a sprijini organele reproducatoare și glandele endocrine – de exemplu, posturi care deschid șoldurile (până la un punct confortabil) sau care stimulează zona pelviană, combinate cu relaxare profundă (Yoga Nidra) pentru reducerea stresului.
În ansamblu, Ayurveda ne învață să abordăm perimenopauza prin prevenție și cu grijă de sine. Ideal, pregătirea pentru o menopauză ușoară începe înainte ca aceasta să se instaleze: cultivând obiceiuri echilibrate încă din jurul vârstei de 35–40 de ani, ne sporim șansele de a trece lin prin această perioada de tranziție. Dar chiar dacă nu am început devreme, niciodată nu este prea târziu: orice pas făcut acum spre echilibru (fizic sau emoțional) este valoros pentru a ne recăpăta luminozitatea și reziliența în anii de înflorire care urmează.
Ce spune Medicina Tradițională Chineză (MTC) despre perimenopauză?
În Medicina Tradițională Chineză, menopauza (și implicit perioada de pre-menopauză) nu este privită ca o boală, ci ca o tranziție naturală în cursul vieții femeii, ce poate fi susținută și echilibrată prin intervenții blânde. Chinezii consideră că femeia evoluează în cicluri de 7 sau 8 ani, iar în jurul vârstei de 42–49 de ani survine un declin natural al energiei Rinichi, adică al esenței vitale (Jing) stocate de rinichi. Acest declin al Jing-ului este echivalent, în termeni occidentali, cu scăderea treptată a rezervelor ovariene și a hormonilor reproducători – un proces firesc al înaintării în vârstă. În MTC, rinichii guvernează și sistemul endocrin, astfel că atunci când energia lor scade, pot apărea simptome de “deficiență de Yin”: adică scade latura răcoroasă, umedă și calmă a organismului și, prin contrast, Yang-ul rămas devine relativ excesiv. Tradus în manifestări fizice, acest dezechilibru Yin/Yang explică bufeurile, transpirațiile, uscăciunea și agitația (Yang “fierbinte”, necontrolat de un Yin suficient). Tot din cauza afectării energiei de bază, se pot accentua și alte dezechilibre: MTC observă că odată cu slăbirea rinichilor, adesea și splina (organul digestiv energetic) devine mai lentă, putând duce la probleme de digestie, balonări sau chiar intoleranțe alimentare nou-apărute. De aceea, femeile constată adesea că „nu mai pot mânca la fel ca în tinerețe fără consecințe” – corpul nu mai tolerează alimente grele (de exemplu lactate, zahăr, făinoase albe) la fel de ușor și cere o alimentație mai curată.

Fluxul de Qi și meridianele implicate: în termenii meridianelor de acupunctură, cele mai implicate în această tranziție sunt meridianul Rinichiului (legat de fertilitate, oase, creștere – ”rădăcina vieții”), meridianul Ficatului (care asigură fluxul lin al sângelui și al emoțiilor, adesea congestionat dacă apar furie sau frustrări) și meridianul Splinei (digeră nu doar mâncarea, ci și gândurile, fiind legat de îngrijorare și ruminație mentală). Un alt concept important este al vaselor extraordinare, precum Ren Mai (Vasul Concepției) și Chong Mai (Vasul Penetrant), care au legătură directă cu uterul și ciclurile menstruale – acestea suferă și ele modificări pe măsură ce menstruația dispare. Practic, Qi-ul (energia vitală) care până acum era investit lunar în procesul menstrual și reproductiv începe să circule diferit în corp, putând fi redirecționat către inimă și spirit. Dacă fluxul de Qi este armonios, femeia va trece mai ușor prin schimbare; dacă însă Qi-ul stagnează sau este deficitar într-o parte a corpului, apar simptome (de exemplu, stagnarea Qi-ului ficatului agravează schimbările de dispoziție și tensiunea, în timp ce deficitul de Yin al rinichiului dă bufeuri și uscăciune).
Strategii de echilibrare in MTC: scopul în medicina chineză este să se restabilească echilibrul Yin-Yang și să se întărească organele interne. În caz de Yin deficient (manifestat prin bufeuri, uscăciune, palpitații, insomnie), se folosesc plante și alimente care hrănesc Yin-ul și răcoresc căldura. Iată câteva exemple de plante medicinale chinezești de ajutor în menopauză: Dang Gui (Angelica sinensis), supranumită „ginsengul femeii”, este folosită pentru a hrăni sângele și a regla ciclul menstrual (sau simptomele post-ciclu). Shu Di Huang (rădăcina de Rehmannia preparată) este un renumit tonic al Yin-ului rinichiului, folosit de peste o mie de ani pentru simptomele menopauzei, adesea parte din formula clasică Liu Wei Di Huang Wan. Această rădăcină “răcește sângele” și susține esența rinichilor, fiind foarte utilă contra bufeurilor și a uscăciunii. Ren Shen (Ginsengul asiatic) este adăugat uneori pentru a întări Qi-ul și a combate oboseala și ceața mentală, deși la unele femei poate fi prea încălzitor – în astfel de cazuri, ginsengul american (Panax quinquefolius), care este mai răcoros, ar fi preferat. Bai Shao (rădăcina de bujor alb) ajută la calmarea ficatului și alinarea schimbărilor de dispoziție, fiind utilă când apar iritabilitate sau tensiuni premenstruale. Alte remedii includ fructele Goji (Gou Qi Zi), care tonifică ficatul și rinichii și sunt ușor de consumat ca aliment, și lemn-dulce (Gan Cao) care armonizează formula și sprijină glandele. Medicina chineză pune accent și pe acupunctură – tratarea anumitor puncte de pe meridiane poate diminua bufeurile (de exemplu, punctul Reni 3 – Taixi pentru întărirea rinichiului Yin, sau Pericard 6 – Neiguan pentru calmarea anxietății și palpitațiilor). De asemenea, acupunctura ajută la reglarea somnului și a dispoziției prin echilibrarea sistemului nervos.
Stil de viață în spiritul MTC: se recomandă moderație și ascultarea corpului. Chinezii ar spune să “conservăm esența”, adică să nu ne risipim energia aiurea. Asta înseamnă să nu exagerăm cu munca sau sportul până la epuizare, să alternăm efortul cu odihna. Somnul suficient (pentru refacerea Yin-ului), practicile meditative (Qi Gong, Tai Chi) care cultivă energia internă și conexiunea cu natura (plimbări, grădinărit) fac parte din “tratament”. MTC vede această etapă ca pe o ocazie de a încetini și a avea grijă de sine – un principiu similar cu cel al tradiției Wise Woman occidentale, de “nourish not punish” (a hrăni corpul, nu a-l pedepsi).
Important, medicina chineză subliniază că deși nu putem opri procesul de îmbătrânire sau declinul Jing-ului – “asta se numește îmbătrânire, nu o putem preveni” – putem minimiza simptomele și ne putem menține armonia. Prin dietă potrivită, plante, acupunctură și echilibrare emoțională, tranziția poate deveni mult mai blândă, permițând femeii să înflorească într-o nouă etapă a vieții, cu vitalitate și claritate mentală.
Perspectivele vindecătoare ale femeilor înțelepte: Susun Weed, Cate Stillman și alți experți
În lumea occidentală holistică, mai multe voci feminine ne ghidează să privim perimenopauza cu alți ochi – ca pe o poartă spre puterea interioară, nu ca pe o pierdere. Două dintre aceste voci aparțin lui Susun Weed și Cate Stillman, alături de alți practicanți ai “medicinii femeii înțelepte” și facilitatori de cercuri de femei.
Susun S. Weed este o cunoscută herbalistă americană și autoare a cărții „Menopauza – anii noi, înțelepți ai femeii” ( “New Menopausal Years – The Wise Woman Way” ), considerată de multe femei un veritabil “manual al menopauzei” scris cu suflet și înțelepciune. Susun promovează Tradiția Vindecătoarei Înțelepte (Wise Woman Tradition), cea mai veche cale de îngrijire a sănătății feminine, care se bazează pe simplitate, naturalețe și încrederea în transformările corpului. În această abordare, „sănătatea înseamnă flexibilitate, deschidere către schimbare, disponibilitate pentru transformare și împământare” – orice provocare devine o poartă către creștere. Aplicat la perimenopauză, aceasta înseamnă să ne hrănim corpul și sufletul pe parcursul schimbării, mai degrabă decât să “luptăm” împotriva ei. Susun Weed încurajează folosirea plantelor nutritive și tonice zilnice (precum urzica, ovăzul verde, trifoiul roșu, lumânărica, sub formă de infuzii lungi) pentru a fortifica oasele, sistemul nervos și imunitatea pe termen lung. Ea adesea personifică energia menopauzei ca o bunică înțeleaptă – “Grandmother Growth” te ghidează prin această metamorfoză a menopauzei, cu ritualuri simple și plante de leac.
Ritualurile sunt parte integrantă a căii propuse de Susun: de pildă, recomandă marcarea momentului ultimei menstruații printr-un ritual de “Croning” (de la Crone, arhetipul bătrânei înțelepte), în care femeia își poate onora corpul pentru anii de fertilitate și îmbrățișa noua sa identitate de femeie matură, liberă de ciclul lunar. În loc să vadă menopauza ca pe o “uscăciune” sau “sfârșit”, Susun o vede ca pe o perioadă de abundență hormonală diferită – subliniind, de pildă, că anumite niveluri hormonale (precum cele gonadotrope) sunt mai ridicate ca oricând în menopauză, semn că trupul are de fapt o activitate intensă, nu o deficiență. Filosofia lui Susun Weed este una a acceptării radicale: acceptarea corpului care își schimbă forma, acceptarea emoțiilor (chiar și a furiei sau tristeții ca părți legitime ale procesului) și încrederea că femeia posedă deja în sine toată înțelepciunea necesară pentru a trece cu bine prin această inițiere.

Cate Stillman, educator Ayurvedic și fondatoarea comunității Yogahealer, oferă la rândul ei o perspectivă iluminatoare asupra acestei etape. Ea consideră că perimenopauza și menopauza reprezintă un “moment al adevărului” pentru obiceiurile noastre de viață: „În perimenopauză, toleranța noastră la dezechilibru scade… este o perioadă de reglare de conturi pentru tiparele trecute” explică Cate. Cu alte cuvinte, corpul nu mai „închide ochii” la excesele sau neglijențele pe care le-am avut poate în deceniile anterioare – fie că e vorba de alimentație, de lipsa somnului sau de stres cronic. Multe femei se simt „nedreptăţite” de simptome și apelează fie la ierburi, fie la medicamente, însă Cate subliniază că rădăcina dezechilibrelor se întinde în timp, nu apar brusc peste noapte. Ea observă frecvent la clientele sale o epuizare profundă (fizică și emoțională), un dezechilibru al pranei (forța vitală), ca rezultat al unui stil de viață haotic și solicitant pe termen lung.
Vestea bună este că aceste pattern-uri (modele) pot fi schimbate. Cate Stillman recomandă schimbări subtile dar consecvente: renunțarea la obiceiuri care accentuează dezechilibrul (de exemplu, reducerea alcoolului și a cafelei, care deshidratează și agită sistemul) și simplificarea dietei, punând accent pe alimente integrale, ușor de digerat. Scopul este atingerea unei stări implicite de relaxare și ușurință în corp. De asemenea, Cate sfătuiește femeile să nu treacă singure prin schimbare: „Dacă încerci să faci o schimbare de una singură, îți va fi mai greu. Împuternicește-te căutând grupuri de suport în comunitatea ta sau online, cu femei care navighează grațios tranziția vârstei de mijloc”. Acest îndemn rezonează cu conceptul de cerc al femeilor menționat mai sus – susținerea comunitară ca “medicament”.
Atât Susun Weed cât și Cate Stillman (deși vin din tradiții diferite) accentuează importanța îngrijirii de sine și a conștientizării în perimenopauză și menopauză. Ele încurajează renunțarea la rușine sau la atitudinea negativă față de acest proces și, dimpotrivă, folosirea lui ca pe un prilej de transformare personală. Fie că vorbim despre a bea o cană de infuzie de urzică dimineața în loc de cafea, fie despre a ne culca mai devreme, a ține un jurnal al recunoștinței sau a medita 5 minute zilnic, fiecare gest ne poate realinia cu înțelepciunea naturală a corpului. Iar corpul, odată ascultat și hrănit, ne va răsplăti cu o tranziție mai blândă și cu o nouă etapă a vieții plină de semnificație.
Arhetipul „Wise Woman” – calea către femeia înțeleaptă (Crone)
Dincolo de aspectele fizice, perimenopauza are și o dimensiune arhetipală profundă. În multe tradiții vechi, viața femeii este văzută în trei mari etape arhetipale: Fecioara (Maiden) – tinerețea, energia începuturilor; Mama (Mother) – anii de maturitate în care femeia creează și hrănește (copii, proiecte, comunitate); și Bătrâna Înțeleaptă (Crone) – vârsta înțelepciunii, când energia se întoarce spre interior și spre ghidarea celorlalți. Aceste trei faze au fost adesea asociate cu fazele Lunii: luna în creștere (fecioara), luna plină (mama) și luna în descreștere (bătrâna ințeleaptă). Din păcate, în cultura modernă, arhetipul Crone (bătrâna) a căpătat conotații negative – imaginat ca o „baba hârcă” ursuză și neatractivă. Însă originile cuvântului crone sunt legate de coroană (încoronare – adică femeia care poartă coroana experienței) și de cuvântul grecesc χρονιος (chronos – timpul), sugerând pe cea bogată în ani. De altfel, termenul vechi de “hag” (babă), provenea din “hagia” – care înseamnă “sfântă”! Așadar, la nivel de Suflet, Crone este de fapt Femeia Înțeleaptă, vindecătoarea, vizionara, bunica șamanică, acea femeie care deține cheia cunoașterii după o viață de experiențe.
Astăzi, tot mai multe femei revendică acest arhetip cu mândrie și îl readuc la lumină. Psihanalista Jean Shinoda Bolen remarcă faptul că există chiar un curent de “ceremonii de femeie înțeleaptă” în rândul femeilor care ating menopauza – ritualuri prin care își onorează această fază a vieții, într-o cultură care altfel glorifică doar tinerețea. Arhetipul este universal și nu ține de vreo religie anume – orice femeie, indiferent de credință, poate întrupa energia femeii înțelepte. În profunzimile psihicului nostru colectiv există această imagine a bătrânei cu puteri deosebite, care așteaptă de mii de ani să fie invitată din nou în lume. Când femeile de astăzi acceptă rolul de wise woman, ele devin practic purtătoarele unei comori arhetipale: ne arată tuturor “ce este posibil în ultima treime a vieții” – că poate fi o perioadă de culoare, “suculență” și strălucire (Jean Bolen vorbește despre conceptul de “juicy crone”, adică “bătrâna suculentă”, plină de vitalitate și pasiune pentru viață).
Care sunt darurile arhetipului Crone? În primul rând, o autenticitate sporită. Odată ajunsă în această etapă, femeia nu mai simte nevoia să mulțumească pe toată lumea; ea își cunoaște valorile și spune „Destul!” lucrurilor care nu-i mai servesc evoluției. Devenind mai puțin preocupată de aprobarea externă, își poate manifesta adevărata putere interioară și poate “schimba lucrurile în bine” atât în familie, cât și în comunitate. Experiența de viață se distilează în înțelepciune pură, pe care o poate oferi generațiilor mai tinere – de aceea multe culturi tradiționale își venerau bătrânele ca pe niște biblioteci vii ale tribului. Un alt dar este umorul și ușurința: trecând prin atâtea, femeia înțeleaptă poate privi cu mai multă detașare dramele vieții și chiar să râdă din toată inima, molipsindu-i și pe alții de această acceptare jovială a sorții. Nu în ultimul rând, femeia înțeleaptă are adesea o putere spirituală profundă – având timpul și libertatea (după ce copiii au crescut, cariera e împlinită etc.) să se dedice practicilor spirituale, devine adesea vindecătoare, preoteasă, mentor în comunitatea ei.
Perimenopauza, fiind poarta de intrare către anii de Înțelepciune, este momentul în care femeia începe să-și simtă chemarea arhetipală. S-ar putea să simți spontan dorința de a te retrage mai mult pentru reflecție, de a petrece timp în natură sau de a te apuca de o practică spirituală ori artistică neglijată până acum. Toate acestea sunt modul Sufletului de a-ți spune că te afli în pragul unei initieri. În loc să te împotrivești îmbătrânirii, o abordare holistă și energetică ar fi să o întâmpini ceremonial: poate printr-un gest simbolic (o petrecere intimă cu prietene apropiate în care să celebrați “noua femeie” care devii, sau un ritual solitar la lumina lumânărilor, în care să îți binecuvântezi corpul pentru transformare). Important este să recunoști că, la nivel subtil, devii “altcineva”: îți recuperezi părți din tine uitate, îți asumi puteri nebănuite și capeți o libertate nouă. Arhetipul Crone nu este deloc uscat sau lipsit de viață – dimpotrivă, cum frumos spune Bolen, această etapă poate fi încoronarea glorioasă a întregii vieți de până acum.
Etapa maturității (35–56 ani) din perspectivă gnostică
În învățăturile spirituale universal-valabile, vârsta de mijloc este adesea văzută ca un timp al responsabilității și al guvernării propriei vieți. Conform fundației gnostice, “vârsta matură începe la 35 de ani și se termină la 56 de ani”. Această etapă corespunde momentului în care individul – fie el bărbat sau femeie – devine, în mod ideal, stâlpul familiei și al comunității sale. Se notează că la această vârstă un om ar trebui să știe “cum să-și cârmuiască propria casă și să-și îndrume copiii”. Cu alte cuvinte, energia la 35–56 de ani este una a conducerii și structurării: ne asumăm pe deplin răspunderea pentru cei din jur (copii, părinți îmbătrâniți, ucenici sau colegi mai tineri) și ne consolidăm moștenirea pe care o vom lăsa în urmă. În sens energetic, am putea spune că persoana devine la această vârstă ca un Soare sau o planetă în jurul căreia gravitează familia și proiectele sale – de aici ideea de “guvernanță”. Este perioada în care ne punem în practică toată priceperea acumulată în tinerețe: dacă în jur de 28–35 ani ne-am definit cariera și ne-am construit “imperiul personal”, la 35–56 ani guvernăm acel imperiu, luăm decizii mature, stabilizăm fundațiile materiale și emoționale ale vieții noastre.
Pentru o femeie aflată la mijlocul vieții, această perspectivă gnostică poate fi extrem de împuternicitoare. În loc să se simtă “dată la o parte” odată cu încetarea perioadei fertile, ea se poate vedea ca Matriarha familiei – echivalentul feminin al “capului familiei” menționat în textul gnostic. Ea devine centrul înțelepciunii și al deciziilor, având autoritatea conferită de experiență. De asemenea, 35–56 ani poate fi un timp excelent pentru a-și realiza scopurile Sufletului în plan creativ sau vocațional: copiii fiind poate deja mari, sau stabilitatea financiară fiind atinsă, multe femei încep atunci a doua carieră, poate în domenii holistice, educative sau artistice, unde pot îndruma și hrăni comunitatea mai largă asemenea unei adevărate femei înțelepte. Gândirea gnostică sugerează că dacă nu ne îndeplinim menirea în acest interval (de exemplu, dacă nu ne asumăm responsabilitățile maturității sau nu dăm formă concretă visurilor noastre), mai târziu va fi mult mai greu să o facem – deoarece energia tinereții s-a dus. Însă atunci când o femeie folosește aceste două decenii pentru a-și așeza viața în armonie cu sine și cu cosmosul, ea iese la capătul lor (în jurul vârstei de 56–60 de ani) ca un adevărat lider spiritual al propriei existențe.
Merită menționat și că, în astrologia esoterică, această etapă de 35–56 de ani se suprapune peste influența a două planete cu tematică de expansiune și înțelepciune: Jupiter (care aduce creștere, maturizare și ghidare către rolul de mentor între ~40–55 ani) și începutul influenței lui Saturn (care revine la ~58-59 ani, aducând bilanțul final al lecțiilor vieții și înțelepciunea structurată). Așadar, nu este o coincidență că tradiția gnostică vede acest interval ca pe unul al guvernării – este vremea când ne câștigăm “coroana” de înțelepciune (arhetipul Crone) și ne exercităm puterea personală cu responsabilitate jupiteriană.
În concluzie, perspectiva energetică asupra perimenopauzei ne arată că dincolo de dezechilibrele temporare, această etapă este bogată în potențial transformator. Cu ajutorul tradițiilor holistice – fie ele Ayurveda, Medicina Chineză sau înțelepciunea cercului de femei – putem naviga perimenopauza cu grație și putere. Este o perioadă de tranziție care ne invită să ne recentrăm (atât energetic, cât și spiritual), să ne reamintim cine suntem cu adevărat și ce avem de oferit lumii. Prin plante binefăcătoare, ritualuri și autoîngrijire, prin cunoașterea străveche a vindecătoarelor și ascultarea „bătrânei înțelepte” din noi, ne putem alinia cu ritmurile naturale ale acestui capitol al feminității. Iar la capătul călătoriei, ne așteaptă coroana – simbol al stăpânirii de sine și al înțelepciunii dobândite, pe care o vom purta în anii de aur ce urmează, inspirând și luminând generațiile tinere cu exemplul nostru.
Surse și referințe:
- Kate O’Donnell, “Feeling Great Through Perimenopause”, Banyan Botanicals Blog (2024) – perspectivă ayurvedică asupra perimenopauzei banyanbotanicals.com
- Samael Aun Weor, “Fundamentals of Gnostic Education” – viziune gnostică asupra vârstelor vieții (vârsta matură 35–56 ani) glorian.org.
- Jean Shinoda Bolen – interviu “Entering the Crone Age”, BeliefNet – despre arhetipul crone și puterea femeii înțelepte beliefnet.com
- Angela Tong (acupunctor), citat în Teton Family Magazine – perspectivă MTC (energia rinichiului în declin la ~40+ ani) tetonfamilymagazine.com.
- UnplugHour.ca – “Navigating Menopause with TCM” – explică dezechilibrul Yin/Yang la menopauză și plante chinezești utile unplughour.ca
- Cate Stillman, citată în Teton Family Magazine, “The (Not-So) Merry-Go-Round of Perimenopause” – despre obiceiuri și energie în perimenopauză tetonfamilymagazine.com
- Susun S. Weed, “New Menopausal Years – The Wise Woman Way” – abordări holistice (menționate sumar, inclusiv ritualuri și remedii pe bază de plante goodreads.com.
- WishGarden Herbs Blog, “Herbal Support for Perimenopause” – ghid natural pentru perimenopauză (exemple de plante și strategii) wishgardenherbs.com.






