
Perimenopauza și menopauza din perspectivă energetică
5 iunie, 2025
Un mic dejun care vindecă
17 iunie, 2025“Trupul arde, dar sufletul începe să se asculte.”
Menopauza nu este un sfârșit. Este un portal. Un prag energetic în care trupul, cu toate semnalele lui, devine ghidul nostru subtil spre o versiune mai înțeleaptă, mai ancorată și mai prezentă a noastră. Printre cele mai comune semnale ale acestei treceri se numără bufeurile – acele valuri bruşte de căldură ce ne străbat trupul, însoţite de transpiraţii, uneori ameţeli, alteori emoţii greu de explicat.
Deși medicina convențională vede bufeurile ca pe efecte ale scăderii nivelului de estrogen și ale dereglării hipotalamusului, Ayurveda și viziunile tradiţionale feminine ne oferă o perspectivă mai profundă, mai blândă și, poate, mai vindecătoare.
Ce sunt bufeurile, din perspectiva medicală
Bufeurile sunt unele dintre cele mai frecvente simptome asociate cu tranziția spre menopauză, afectând aproximativ 75 % dintre femeile aflate în această etapă a vieții. Ele se manifestă sub forma unor valuri bruşte de căldură, resimţite în special în partea superioară a corpului – față, gât, piept – urmate adesea de roşeaţă a pielii, transpiraţie abundentă şi, uneori, o senzaţie de sufocare sau nelinişte.
Aceste episoade pot dura de la câteva secunde până la câteva minute şi pot apărea atât în timpul zilei, cât și noaptea – caz în care se numesc transpiraţii nocturne. Unele femei le resimt de câteva ori pe săptămână, altele – de mai multe ori pe oră. Pot influența somnul, capacitatea de concentrare, dispoziția și încrederea în sine, mai ales atunci când apar în public sau în contexte solicitante.
Din punct de vedere fiziologic, bufeurile sunt cauzate de o disfuncție temporară a hipotalamusului – acea parte a creierului care acționează ca un „termostat intern”, menţinând temperatura corpului în limite optime. În timpul menopauzei, nivelul de estrogen scade semnificativ, iar această scădere pare să „confuzeze” hipotalamusul, determinându-l să creadă că organismul este supraîncălzit .
Ca răspuns, corpul activează automat mecanismele de răcorire: vasele de sânge se dilată pentru a elibera căldura (de aici roşeața feţei), glandele sudoripare intră în acţiune (transpiraţie bruscă și intensă), iar uneori procesul este însoţit de o stare de anxietate, ameţeală sau palpitaţii – ca şi cum corpul ar intra într-o stare de „alertă falsă”.
Este important de înțeles că, deși acest răspuns este inconfortabil, el nu este periculos în sine. Cu toate acestea, când bufeurile devin frecvente și intense, ele pot influența calitatea vieții, somnul și echilibrul emoțional. De aceea, multe femei caută nu doar soluții pentru a le reduce, ci și o înțelegere mai profundă a ceea ce le provoacă.
Această perspectivă fiziologică este valoroasă – dar, așa cum vom vedea mai departe, Ayurveda și înțelepciunea ancestrală feminină vin să completeze această înțelegere cu dimensiuni subtile, energetice, emoționale. Bufeurile nu sunt doar un semnal chimic în corp. Ele sunt și un mesaj. Un Foc interior care vrea să fie ascultat.

Bufeurile și viziunea ayurvedică: când Focul Pitta urcă spre cerul minții
În viziunea Ayurveda, menopauza nu este un sfârșit, ci o trecere sacră. O poartă care se deschide către o nouă etapă a vieții, guvernată de Vata dosha – energia subtilă a Vântului, a Spațiului, a înțelepciunii care se maturizează. Dar chiar și într-o etapă în care predomină uscăciunea și răceala Vata, unele femei simt înăuntrul lor un alt element care urcă – Focul.
Bufeurile nu apar din uscăciunea Vata, ci dintr-o Pitta dosha dezechilibrată. Aceasta este energia Focului și a transformării – aceea care guvernează digestia, metabolismul, dar și intensitatea emoțiilor și claritatea mentală.
În Ayurveda, hormonii sunt văzuți ca manifestări ale Focul interior. Sunt forțe fierbinți, dinamice, care creează, transformă și susțin viața. Iar în perimenopauză, când ciclurile se schimbă, acest Foc poate deveni instabil. Se aprinde ușor, urcă rapid, adesea fără preaviz, ducând cu sine valuri de căldură, roșeață, transpirații bruște, iritabilitate, chiar și izbucniri de furie sau lacrimi neașteptate.
Pitta urcă. Nu este doar o imagine poetică, ci un fenomen real – atunci când Focul din abdomen nu mai este conținut, el se ridică spre piept, gât, față. Și ne lasă cu obraji încinși, piele umedă și uneori cu un sentiment de arsură interioară – nu doar fizic, ci și emoțional.
Această creștere a Pittei este adesea întreținută de:
- alimente fierbinți în natura lor: picant, prăjeli, cafea, carne roșie, alcool
- căldura externă: expunerea îndelungată la soare, sauna, băi fierbinți
- focuri emoționale nerezolvate: furie reținută, frustrare, stres cronic
- ritmuri dezechilibrate: mese neregulate, digestie greoaie, somn insuficient
Ayurveda nu caută să suprime aceste manifestări. Nu le consideră greșeli, ci semnale – ale unui Foc care are nevoie de conținere, de blândețe, de spațiu. În Ayurveda, tratamentul bufeurilor nu se rezumă la suprimare, ci la racorire si armonizare. Prin alimentație, plante, ritualuri și respirație, putem reduce Focul și crea spațiu pentru echilibru.
Focul nu este dușmanul tău. Este mesagerul tău interior. Și când înveți să-l onorezi, fără să-l lași să te consume, el devine aliatul tău în această nouă etapă – luminând drumul spre înțelepciunea femeii care ai devenit.
Susun Weed: închiderea canalului și energia care rămâne
Potrivit viziunii profunde a lui Susun Weed, menopauza nu este doar un fenomen biologic, ci o transformare energetică cu valențe sacre. În înțelepciunea transmisă de ea, fiecare femeie are, în timpul anilor fertili, un canal energetic subtil prin care energia vitală coboară lunar spre Pământ – o ofrandă vie, odată cu sângele menstrual. Această scurgere ritmică este nu doar o curățare fizică, ci și o comunicare directă cu Mama Pământ, o formă de schimb sacru între viață și creație.
Odată cu instalarea menopauzei, acest canal se închide. Sângele nu mai curge, iar energia care înainte se ducea în afară rămâne acum în interiorul corpului. Este ca și cum izvoarele care hrăneau grădinile exterioare se întorc spre rădăcina copacului. Această acumulare energetică internă poate deveni copleșitoare dacă nu este înțeleasă, onorată și direcționată cu grijă.
Bufeurile, în această viziune, nu sunt doar un simptom hormonal, ci o manifestare a acestei energii captive care caută o nouă ieșire, o nouă formă de exprimare. Dacă femeia nu își oferă spațiu să asculte această energie, să o transforme, ea se exprimă prin valuri de Foc, insomnii, iritabilitate, emoții intense. Dar dacă acest canal este recunoscut, femeia poate accesa o nouă putere – puterea Înțelepciunii.
Pentru Susun Weed, această etapă este o chemare către reinițiere: femeia devine „Wise Woman”, cea care nu mai dăruiește viață prin trup, ci prin viziune, cuvânt, prezență. Canalul care se închide în jos se redeschide în sus, conectându-ne cu sursa interioară și cu înțelepciunea strămoșească care ne așteaptă de veacuri să o întrupăm din nou, cu blândețe și curaj. Astfel, canalul închis devine poarta interioară către înțelepciune.
Când Ayurveda și înțelepciunea ancestrală se întâlnesc
Atunci când unim aceste două perspective – Ayurveda și viziunea lui Susun Weed – înțelegem că bufeurile nu sunt o “defecțiune”. Ci un semnal. Că energia care ne-a hrănit ciclurile, creativitatea, maternitatea și relațiile, acum caută o altă formă de expresie.
Această energie a Focului are nevoie să fie onorată, răcită, direcționată. Nu prin reprimare, ci prin ritual. Prin alegeri conștiente. Prin practici blânde.
Ritualuri care răcoresc Focul:
- respirațiile Sheetali și Sheetkari – respirații răcoritoare care calmează sistemul nervos și scad căldura internă
- auto-masajul (Abhyanga) cu uleiuri răcoritoare – cum ar fi uleiul de cocos sau uleiul de trandafir
- alimente Pitta-pacifiante: castraveți, pepene verde, frunze verzi, coriandru, lime, aloe vera
- plantele răcoritoare: shatavari, brahmi, tulsi, salvie, mușețel, mentă, hibiscus
- somn profund și ritual de seară: culcat înainte de ora 22:00, evitarea ecranelor, băi cu lavandă
- mers desculț pe Pământ – pentru a direcționa excesul de căldură înapoi către Mama Pământ
- rugăciune, meditație sau scris intuitiv – pentru a lăsa energia acumulată să capete sens și formă.
Iată un plan blând de 21 de zile pentru răcorire și reconectare
Acest plan este o invitație blândă către echilibru, nu o listă de sarcini. Fiecare zi aduce un pas mic, dar profund, către racorirea Focului interior și reconectarea cu propria înțelepciune.
Săptamâna 1: răcorirea Focului fizic
- Ziua 1: respirație Sheetali dimineața + 1 litru de apă infuzată cu frunze de mentă și felii de castravete (apă vie)
- Ziua 2: mic dejun cu terci de ovăz cu cardamom, pere coapte și o linguriță de ghee
- Ziua 3: auto-masaj ușor cu ulei de cocos în zona gâtului și a pieptului
- Ziua 4: evitarea completă a alimentelor fierbinți, de Foc (cafea, ardei iute, condimente iuti, roșii)
- Ziua 5: baița de seară cu sare Epsom și ulei esențial de lavandă
- Ziua 6: plimbare în natură de 30 de minute, desculț dacă se poate
- Ziua 7: ceai de shatavari și 10 minute de meditație ghidată cu mantra “Shanti”
Săptamâna 2: reconectarea cu Pământul și emoționalul
- Ziua 8: scrie într-un jurnal: „Unde simt Foc în viața mea?”
- Ziua 9: pregătește o masă rece, simplă și frumoasă (cu frunze verzi, quinoa, coriandru, lămâie)
- Ziua 10: aplică felii de castravete pe ochi timp de 10 minute în liniște
- Ziua 11: pranayama de 5 minute + rugăciune pentru înțelepciune
- Ziua 12: fă-ți un altar cu simboluri ale verii: o floare galbenă, o scoică, un cristal răcoritor
- Ziua 13: masajul picioarelor cu ulei de mușețel sau migdale
- Ziua 14: seară fără ecrane – citește poezie sau stai cu stelele
Săptamâna 3: chemarea înțelepciunii interioare
- Ziua 15: fă o pledoarie pentru corpul tău – scrie o scrisoare de iertare și recunoștință
- Ziua 16: Bba un ceai răcoritor de hibiscus și roagă-ți inima să-ți spună ce are nevoie
- Ziua 17: gătit conștient – pregătește o supă ușoară cu legume dulci și multă prezență
- Ziua 18: 20 de minute de yoga restaurativă sau doar întinderi blânde
- Ziua 19: apă rece pe încheieturi și ceafă în timpul bufeurilor
- Ziua 20: scrie despre visele tale – ce vrei să renaști în această nouă etapă
- Ziua 21: fă un ritual de încheiere: baie cu petale, mulțumiri, Foc simbolic în care arzi o frunză uscată cu intenția de eliberare
Menopauza este o chemare. Nu către retragere, ci către ascultare. Nu către sfârșit, ci către reîntoarcerea la putere. Bufeurile, acest Foc care urcă dinăuntru, nu sunt un blestem – ci o amintire că în interiorul nostru arde viața însăși. Iar viața, ca orice Foc, cere lemn bun, spațiu și o mână blândă care să-l vegheze.
Fie ca acest plan să-ți fie un ghid. Un companion. O torță aprinsă în noapte. Cu fiecare pas, cu fiecare inspirație răcoroasă, cu fiecare alegere de iubire, să-ți amintești: nu ești singură. Ești în schimbare. Și în această schimbare, RENAȘTI.