Suntem țesuți din plante: cum hrana ne modelează trupul și conștiința

Am intuit de mult că suntem alcătuiți din plante, dar abia într-o dimineață rece de ianuarie, în 2023, am pus asta în cuvinte, într-o postare pe Facebook. Scriam atunci, cu un amestec de umor și revelație, că tăindu-mi unghiile mi-am dat seama că ele se formaseră, de fapt, din fructele de pădure, legumele și cerealele pe care le mâncasem cu câteva săptămâni înainte. Și, urmând acest fir, mi-am dus gândul mai departe: pielea mea, părul, ficatul, inima, plămânii – toate sunt construite din ceea ce aducem în corp prin hrană.

Atunci am realizat cât de superficial ni se pare, de multe ori, să spunem „ești ceea ce mănânci”. De fapt, este o adevărată lege a vieții. Corpul nostru marunțește hrana, ia ce îi trebuie și o transformă în carne, sânge, gânduri și emoții. Iar resturile, dacă nu le gestionăm bine, se depun și, în timp, se transformă în probleme de sănătate.

În aceeași postare, am scris și despre cât de perfect este corpul nostru și cum, de cele mai multe ori, în loc să-i ascultăm semnalele și să înțelegem cauzele, ne grăbim să „tăiem” simptomele cu medicamente sau intervenții negândite. Dar adevărata cauză rămâne acolo și, mai devreme sau mai târziu, apare din nou. Am simțit atunci cât de important e să recunoaștem conexiunea dintre corpul nostru și hrana pe care o alegem, dintre OM, Pământ, plante.

Ce nu știam pe atunci era că există și o întreagă teorie științifică ce confirmă aceste intuiții: simbiogeneza, propusă de biologul evoluționist Lynn Margulis. Ea arată nu numai că suntem alcătuiți din plante la nivelul cel mai concret – atomi și molecule – dar însăși viața pe Pământ a evoluat prin colaborări intime între specii. Mitocondriile și cloroplastele din celulele noastre sunt, de fapt, urme vii ale unor vechi simbioze.

Așadar, ceea ce eu am intuit tăindu-mi unghiile – că port plantele în mine – este, iată, confirmat și de biologie, și de cercetări moderne. Iar în acest articol vreau să te invit să privim împreună la această realitate: cum oamenii și plantele nu doar trăiesc unii lângă ceilalți, ci sunt țesuți din aceeași poveste.

Când spui „evoluție”, poate te gândești la selecție naturală, gene și mutații. Dar biologul Lynn Margulis a propus o perspectivă revoluționară: viața nu a evoluat doar prin competiție și „supraviețuirea celui mai puternic”, ci și prin alianțe intime între organisme. A numit acest proces simbiogeneză.

Margulis a demonstrat că marile salturi din istoria vieții – cum ar fi apariția celulelor complexe – s-au întâmplat nu printr-o luptă individuală, ci prin colaborare. Celulele care respiră oxigen și cele care fac fotosinteză (mitocondriile și cloroplastele din interiorul nostru) au fost cândva bacterii libere. Într-o zi, au intrat într-o relație de „căsătorie pe viață” cu o altă celulă și, din acea uniune, s-au născut toate plantele, animalele și oamenii.

Dacă privim prin această lentilă, descoperim ceva fascinant: noi, oamenii, suntem deja rezultatul unei simbioze. Și când ne uităm la relația cu plantele, înțelegem că nu e vorba doar de a le mânca sau de a le folosi ca resurse, ci de a recunoaște că ele fac parte din noi.

Respirația – primul nostru pact simbiotic

Respirăm în fiecare clipă fără să ne gândim. Dar respirația noastră este posibilă doar pentru că plantele există. Ele transformă lumina Soarelui și dioxidul de carbon în oxigen, iar noi, oamenii și animalele, transformăm acel oxigen înapoi în dioxid de carbon.

Această buclă nu este doar o „tranzacție de gaze”. Este un dans continuu, o interdependență care ne leagă la nivel planetar. Fiecare inspirație pe care o luăm e o dovadă că suntem, literalmente, în simbioză cu pădurile, câmpiile și algele oceanului.

Nu doar Aerul ne leagă de plante, ci și moleculele lor.
Gândește-te la antioxidanții din fructe, la flavonoidele din ceai verde sau la curcumina din turmeric. Aceste substanțe nu există întâmplător. Plantele le-au creat pentru a se apăra de stresul mediului – dar, odată ajunse în corpul nostru, ele devin reglatori ai sănătății umane.

Sistemul nostru imunitar, hormonii, chiar și starea de spirit răspund la acești compuși vegetali. Cu alte cuvinte, metabolismul nostru este deja „programat” să interacționeze cu chimia plantelor. Margulis ar fi spus că suntem hibrizi: genetica noastră este umană, dar funcționarea noastră depinde de darurile plantelor.

Mai există un loc unde oamenii și plantele se împletesc – microbiomul

În ultimii ani, microbiomul intestinal a devenit un subiect la modă. Dar ceea ce uităm adesea este că microbiomul trăiește din plante. Fibrele, amidonurile rezistente, polifenolii – toate hrănesc bacteriile bune din intestin.

Iar aceste bacterii, la rândul lor, produc vitamine, neurotransmițători și acizi grași care ne susțin sănătatea. Fiecare salată, fiecare ciorbă de legume, fiecare măr crocant este, de fapt, un act de simbiogeneză temporară: fragmentele de plante se integrează în corpul nostru prin intermediul microbiomului.

Suntem, fără să ne dăm seama, o comunitate formată din oameni, plante și microbi – o alianță care ne face posibili.

Nu doar noi depindem de plante – și plantele s-au schimbat datorită oamenilor. Schimbarea a fost reciprocă. Grâul, orezul sau porumbul, așa cum le știm azi, nu ar exista fără agricultură. La fel, oamenii au evoluat pentru a digera plantele cultivate (ex. toleranța la lactoză în societățile ce cresc animale sau adaptarea la gluten în populațiile consumatoare de grâu).

Această coevoluție arată că nu suntem spectatori. Am modelat plantele, iar ele ne-au modelat pe noi. Este exact ceea ce Margulis numea „fuziune evolutivă continuă”.

Poate cea mai frumoasă parte a teoriei lui Margulis este invitația la o viziune mai largă. Ea ne amintește că nu există organisme complet independente. Tot ce trăiește, trăiește în și prin celălalt.

Când privim o plantă, nu vedem doar hrană sau decor, ci o conștiință vegetală cu care am coevoluat. În Ayurveda, plantele sunt văzute ca învățători: ele aduc echilibru, armonie și vindecare, dar și lecții subtile despre cum să trăim în acord cu ritmurile naturii.

Margulis ar fi zâmbit la această idee, pentru că teoria ei științifică și aceste tradiții ancestrale spun, de fapt, același lucru: viața este relație.

Exemple vii ale simbiozei dintre oameni și plante

• Cafeaua și ceaiul – plante care ne stimulează sistemul nervos și au devenit parte din identitatea culturală a popoarelor
• Grâul și porumbul – alimente care au transformat societăți, dar care au schimbat și fiziologia oamenilor
• Plantele medicinale – de la mușețel și mentă până la turmeric și ginseng, ele au rescris de mii de ani modul în care ne vindecăm și cum înțelegem sănătatea
• Pădurile – nu doar fabrici de oxigen, ci ecosisteme de care depinde sănătatea psihică și emoțională a omului (studiile despre „forest bathing” confirmă acest lucru).

Trăim într-o epocă în care am început să vedem natura ca pe un „producător de resurse” nelimitat. Dar dacă luăm în serios ideea de simbiogeneză, înțelegem că nu putem supraviețui fără plante și că fiecare acțiune asupra lor este, de fapt, o acțiune asupra noastră.

A mânca mai multe plante, a respecta ciclurile lor, a le cultiva cu grijă nu sunt doar decizii ecologice sau de sănătate. Sunt acte de recunoaștere a simbiozei care ne definește.

Poate că Lynn Margulis a vrut să ne spună ceva mai profund decât un fapt biologic. Poate că mesajul ei este că viața nu este despre „eu” și „ceilalți”, ci despre noi. Dacă aplicăm ideea de simbiogeneză la relația plante–oameni, putem spune că noi nu doar consumăm plantele, ci suntem parțial „plante pe dinăuntru” – în respirația noastră, în chimia noastră, în microbiomul nostru. Evoluția noastră nu a fost niciodată separată de ele. Și atunci când le respectăm, ne respectăm, de fapt, propria existență.

Când am scris în ianuarie 2023 acea postare simplă, pornită dintr-un gest banal de a-mi tăia unghiile, nu știam că ating, de fapt, unul dintre cele mai profunde adevăruri despre viață. Am intuit că fiecare parte din mine este țesută din plante, că părul, pielea și organele mele sunt alcătuite din atomi veniți din fructe, legume și cereale.

Astăzi, uitându-mă prin prisma teoriei simbiogenezei a lui Lynn Margulis, înțeleg că nu a fost doar o reflecție personală, ci o realitate confirmată științific: suntem rezultatul unor alianțe invizibile și vechi de miliarde de ani. Plantele nu sunt doar hrană. Ele sunt respirația noastră, chimia noastră, memoria noastră biologică.

Poate că cea mai importantă lecție este aceasta: să ne recâștigăm încrederea în corpul nostru și în relația vie cu plantele. Să nu mai vedem hrana ca pe ceva exterior nouă, ci ca pe o întâlnire între lumi care se recunosc. Și, în fiecare alegere pe care o facem – ce punem în farfurie, cum ne hrănim, cum ne odihnim – să ne amintim că ne construim, clipă de clipă, din darurile Pământului.

Suntem, la propriu și la figurat, țesuți din plante. Și în asta se află nu doar frumusețea vieții, ci și cheia unei sănătăți durabile și a unei evoluții conștiente. Așadar, data viitoare când muști dintr-un măr sau când bei un ceai cald, amintește-ți: nu e doar un gest obișnuit. Este o întâlnire cu o parte din tine.