
De ce ai vrea să-ți picuri ulei în urechi, în fiecare zi?
13 octombrie, 2023
Noiembrie și dieta adecvată acestei luni, conform ayurveda
7 noiembrie, 2023Astăzi mi-am făcut un ceai. Știam că voi avea mai mult de scrtis, ca să pot termina articolul pentru blog. M-am așezat la birou și m-am uitat pe fereastră. E toamnă. E chiar toamnă afară. Se vede, se simte, o pot mirosi chiar.
Copacii din fața blocului au frunzele galbene, roșii, arămii și au început să le lepede deja. E mai posomorât, parcă afară. Soarele nu mai strălucește așa puternic. Haha, nici ușa de la balcon nu mai îndrăznesc să o las deschisă toată ziua. Nu de alta, însă pornește centrala.
Dacă stai la casă, în zonă de munte, probabil deja iți miroase a lemne arse. Poate de la soba ta din bucătărie sau de la hornurile vecinilor? La noi la țară, la casă, miroase și a frunze arse. Iți mai aduci aminte din copilărie? Era o perioadă din an, sunt convinsă că tot prin noiembrie era, când bunica și toți vecinii din jur își adunau frunzele din fața porții, le făceau morman și le dădeau foc. Era un gest firesc, nu deranja pe nimeni, nu venea nimeni să se plângă de prea mult fum sau de miros. E un obicei care s-a mai păstrat pe la sate, în perindările noastre eu l-am observat încă. Și da, și la noi la țară se păstrează încă. Iar eu personal văd cum se creează o atmosferă magică prin aprinderea focului. Este, de fapt, un Element din tradiția ayurvedică ce face parte din noi, pe care e bine să învățăm să-l mânuim cu prudență, ca să nu ne ardem :).
Pe lângă ceea ce văd în exterior, în natură și îmi confirmă venirea toamnei, văd schimbări și la mine: mi se usucă pielea mai mult, mi se usucă buzele și mâinile, îmi dau seama mai des în timpul zilei că am mâinile reci și simt nevoia de lichide calde. Nu mai sunt așa atrasă de fructele crude și le prefer pe cele făcute la cuptor, chiar și pe cele din compot. Am pus pe mine și o vestuță care să-mi țină de cald, mi-am scos și papuci cu blăniță de la naftalină :). Doar e toamnă, nu? La noi a fost și prima brumă, acum vreo săptămână.
Focul nostru digestiv este mai puternic în această perioadă, iar organismul transformă alimentele primite în țesut adipos, depus mai ales pe sub piele, pentru a ne ține de cald în zilele și nopțile friguroase de iarnă.
Psihologia lunii noiembrie
Ei bine, s-au micșorat zilele. Undeva pe la ora 18.00 este întuneric beznă afară, iar lucrul acesta ne adună în casă mai devreme. Dacă în vară obișnuiam să stăm afară până la 22:00 fără probleme, chiar să trebăluim pe lângă casă, acum inclusiv programul de muncă de 8 ore se termină pe întuneric. Parcă nu-ți mai rămâne timp pentru stat pe afară.
Înseamnă că ne vom concentra mai mult pe interior, pe familie, pe grija față de propriul corp, pe întâlnirile cu prietenii. Observi cum se schimbă energiile? Din expansivitatea verii, din căldură și lumină multă, ne mutăm în interior, vine aspreala frigului și a vântului, întunericul. E un ciclu al anotimpurilor pe care îl trăim an de an, însă nu-l conștientizăm suficient de mult. An după an, în decursul vieții, vom străbate acest ciclu al anotimpurilor.
Este un ciclu care ne influențează profund, un ciclu pe care dacă îl respectăm, avem mari șanse să îmbătrânim frumos și fără boli alături de cei dragi. Toamna este anotimpul dedicat întoarcerii către “înăuntru”, iar acest “înăuntru” are semnificații diferite pentru fiecare dintre noi. Cei care muncesc pământul își iau timp pentru adunatul recoltelor, pentru preparatul borcanelor, a murăturilor, pentru pusul cartofilor și morcovilor la beci. Cei care culeg plante încep un lung proces de procesare a lor, pentru a prepara diverse remedii. Inclusiv copacii își trag seva către trunchi și rădăcini, frunzele cad, ramurile rămân golașe până primăvara, când vor îmbrăca un nou veșmânt verde-crud. Îmi aduc aminte că în această perioadă chiar și cățeaua pe care o aveam la casă, Maxa, năpârlea. Și “se îmbrăca” cu o blană neagră, deasă și lucioasă, tocmai bună pentru iarnă.

În casa miroase a mere coapte, a plăcintă de dovleac, a cartofi cu usturoi la cuptor, a ceai de salvie și busuioc. Mereu și mereu aceste mirosuri îmi vor aduce aminte de bunici. E posibil ca în această perioadă, din cauza scăderii cantității de lumină, să apară sentimente de tristețe și singurătate. Pe care le vom combate cu ceai de sunătoare, de petale de trandafir, de păducel, de talpa gastii, cu întâlniri cu prietenii sau reuniuni de familie, cu seri în cadrul comunității, la spart de nuci sau tocăniță la ceaun.
De asemenea, ni se va face somn mai devreme, tot din cauza scurtării zilelor. Inclusiv mâncărurile mai grele pe care le consumăm în toamnă au ca efect asupra noastră inducerea senzației de somn mai devreme, la 2-3 ore după ce se întunecă. Tranziția la ora de iarnă ne-a dezorientat puțin, ca atunci când călătorim în America și schimbăm fusul orar.
E nevoie să ne luăm timp pentru a ne acomoda, să fim răbdătoare și să dormim atât cât ne cere organismul. Noiembrie este o luna cu o energie calmă, pregatindu-ne, parcă, pentru vânzoleala și agitația din luna decembrie, de dinainte de sărbătorile de iarnă.
Vremea în luna noiembrie
Foarte curând temperatura va rămâne constant scăzută. Pentru că stăm în zonă de munte, eu am triat deja hainele, am pus tricourile și pantalonii scurți la păstrare și am scos hainele groase, care să ne ajute cu frigul. Și chiar dacă este rece afară, mă încăpățânez să deschid ușa de la balcon și să aerisesc în casă ori de câte ori am ocazia. Și da, sunt grijulie să nu pornească centrala.
Cu cât casa este mai bine izolată și căldura este pornită, aerul din casă are tendința să se usuce. Poate apărea o tuse seacă, uscată sau chiar sângerări nazale, datorită căilor nazale uscate și iritate. De aceea este bine să avem un umidificator în casă, chiar să folosim uleiul nazal pentru a umecta căile respiratorii. Inclusiv difuzorul de uleiuri esențiale poate fi folosit pe post de umidificator, iar uleiurile de lavandă, cimbru, lămâie, conifere ne ajută în susținerea sănătății căilor respiratorii.
Ce se întâmplă în corpul nostru
Ca și seva copacilor, care se îndreaptă către trunchi și rădăcină, și sângele nostru se îndreaptă către centru. Acest lucru înseamnă diminuarea fluxului sangvin la nivel de piele și mușchi, vasoconstricție mai accentuată la nivelul pielii și a membrelor, adică mâini și picioare reci o perioada mai lungă de timp.
Iar concentrarea sângelui către centru înseamnă un foc digestiv mai puternic, poftă de mâncare mai mare. În luna noiembrie continuă construirea și depunerea de țesut adipos pe sub piele, țesut care ne va fi de mare folos în iarnă. Și deoarece construim țesut adipos, corpul nostru tânjește mai mult după grăsime.
Dacă te gândești să ții dieta acum, toamna, e posibil să ai probleme cu imunitatea și să răcești mai des. Dietele se țin din primăvară până la începerea toamnei. Și e mult mai ușor să adopți un stil de viață sănătos, în ritm cu natura, decât să ajungi la efectul de yo-yo și să slăbești și să te îngrași în funcție de perioadele de dieta. Mai bine acceptăm 1-2 kg în plus în toamna-iarna, avem un sistem imunitar puternic și un strat protector împotriva frigului.
Aceeași nevoie de grăsime a organismului ne împiedică să ne reapucăm de exercițiile viguroase pe care le practicam în vară. Asta în cazul în care ai făcut o pauză, așa ca mine :). Acum sunt recomandate plimbările lungi, stretchingul, qigong, yoga.
Tipologia Vata
Tipologia Vata este cea mai vulnerabilă în această perioadă, fiind predispusă la răceli dese. Corpul Vata nu este niciodată pregătit pentru scăderile de temperatură. Iar agitația toamnei, toate pregătirile din toamnă duc această tipologie la epuizare, lasandu-i foarte puțină energie pentru construirea unui sistem imunitar puternic.
Cele mai frecvente semne de dezechilibru sunt tusea seacă, senzația de gât uscat, constipația, pielea uscată. Pot apare zone de urticarie, care pot duce chiar la eczeme, dacă pielea nu este îngrijită corespunzător.
Așadar este timpul pentru haine mai groase, pentru băuturi calde pe tot parcursul zilei, cu ghimbir, pentru automasaj mai des pentru a menține pielea suplă și hidratată.
Vremea rece are și efect diuretic, iar un curent de aer rece simțit în timpul nopții poate trezi această tipologie (pentru a urina), făcând mai grea re-adormirea. De aceea hidratarea, atât internă cât și externă, este foarte importantă pentru Vata.
Sistemul nervos al acestei tipologii este foarte sensibil, iar toamne îi poate induce stări de anxietate și dezrădăcinare. Este extrem de important să nu sară peste mese, să profite din plin de supele calde, de tocănițele bogate în legume, de proteina animala. Uleiurile folosite în alimentație să fie de bună calitate și să fie folosite constant. Cel mai bun preparat ayurvedic pentru Vata este ghee (untul clarifiat).
Tipologiile Pitta si Kapha
Aceste două tipologii ayurvedice salută venirea lunii noiembrie cu mult mai multă bucurie decât cei Vata. Pentru tipologia Pitta, noiembrie este o lună favorabilă, deoarece aerul rece și uscat răcorește Focul intens al acesteia. Totuși această tipologie va fi nevoită să consume alimente mai grele în această perioada, deoarece li se intensifică și lor focul digestiv și au nevoie să rămână împământați.
Cei Kapha se bucură și ei în această lună de caracteristicile de ușor, uscat și mobilitate ale lunii, însă vor începe să se plângă de frig. Ceea ce înseamnă că au nevoie de mai multă mâncare caldă, ceaiuri calde și îmbrăcăminte în straturi (că să poată da jos atunci când se încălzesc).
Spuneam mai sus că tristețea poate fi mai pronunțată în aceasta perioadă. Ei bine, cei Kapha pot fi “loviți” de o tulburare afectivă sezonieră și se pot simți mai triști. Le recomand să iasă cât mai des în natură, să se bucure de razele soarelui cât mai mult. Și cum nopțile sunt din ce în ce mai lungi, dorința de a dormi a lui Kapha va spori. Adică se va comporta ca un urs în hibernare. De aceea, conștient, timpul de somn trebuie redus la 6-8 ore pentru această tipologie.
Rutina lunii noiembrie
Eu simt deja mirosul toamnei. Nu știu dacă și tu îl simți, însă pe mine mă bântuie de câteva săptămâni bune. Și chiar îmi place, mă las scăldată în el și îl amplific cu merele sau dovleacul pe care le fac la cuptor, cu o cană de lapte cald cu turmeric, cardamom, scorțișoară, miere și ghee.

M-am gândit să-mi fac un colț în casă unde să mă pot culcusi la căldură cu o carte bună. Dacă reușesc te anunț :).
Tipologiile Vata și Pitta sunt sfătuite să evite exercițiile obositoare. Cele mai bune sunt întinderile, pilates, exerciții de respirație făcute dimineața devreme, pentru 10-15 minute. Ora de culcare se recomandă a fi până în 22:00, pentru a da organismului timpul necesar refacerii.
În ayurveda există și automasajul cu uleiuri, sau abhyanga, o tehnică care ne ajută să ne menținem pielea tânără, elastica și sănătoasă, ne ajută să echilibrăm energia Vata care domină acum în luna noiembrie, să ne calmăm mintea și spiritul. O tehnica ce ajută cu împământarea în lunile reci și care practicată de 3-4 ori pe săptămână poate deveni un ritual nemaipomenit de autoingrijire.
Urmează aceste sfaturi pentru luna noiembrie, astfel încât sărbătorile de iarnă să te prindă sănătoasă, grounded și odihnită.
Dacă dorești să ne conectăm, aici sunt paginile de FB pe care mă găsești:
Pentru consultații ayurvedice 1:1 mă poți conecta și pe whatsapp.
1 Comment
Ce frumos ai scris 🧡. Eu mă regăsesc în descrierea tipologiei Kapha, mulțumesc pentru recomandări 🙏